O leapsa si Hakuna Matata

Am primit leapsa de la domnu’ Pandrea caruia ma inclin pentru rezolvarea temei si pentru faptul ca m-a pus sa sap printre amintirile mele. Tot radeam eu de persoanele care au peste 20 de ani si care inca se mai uita la desene animate, dar, maica, acum am realizat ca mi-e dor de vremurile alea. Stateam si cautam pe youtube cateva secvente din episoadele mele preferate si jur ca mi-a venit un chef sa stau cateva zile, sa lenevesc de dimineata pana seara, uitandu-ma la desene animate. So, as vrea sa va prezint preferatele mele, cele care mi-au marcat copilaria pe perioada verii, cele pentru care ma trezeam special de la 7 doar ca sa nu le ratez. Vorbesc despre Timon si Pumba, my all time favourite cartoon. Mi-e foarte greu sa ma decid intre egocentristul de Timon si „the goofy” Pumba. O sa-i iau pe amandoi ca pe un tot unitar.

De partea cealalta a baricadei se afla alt cuplu care nu a reusit sa atinga nicio coarda de amuzament in mine. II prezint pe „Cow and Chicken”, the dumest cartoon. Teoria descendentei nu a putut fi aplicata aici, fapt pentru care mi-era greu sa inteleg cum s-a putut intampla o asemenea eroare ca o vaca si un pui de gaina sa fie adusi pe lume de catre un cuplu pseudonormal de oameni. Aceasta frustrare a mea a generat o oarecare repulsie fata de aceste personaje, ambele fiindu-mi, in aceeasi masura, antipatice. Cam atat as avea de spus. Dau leapsa mai departe catre Bubbles, de la care inca mai astept raspunsul la intrebarea „a prins sau nu Dante biscuitele?” 😀

Vid

In camera mea de camin pluteste un mare paradox, unul care ma macina, ma enerveaza, ma face sa imi pun multe intrebari. Un scenariu simplu, 2 persoane, ambele pasionate de tot ce inseamna cuvant, socializare, insa elementul diferentiator este cadrul.

Cum poti sa nu imparti decat 2 cuvinte in 24h cu o fiinta care sta la 1 m de tine?

Suntem niste sclavi ai automatismului de zi cu zi, niste rutinari care nu pot sa evadeze din sfera lor sablonizata. Cuvantul sau orice alta forma de interactiune n-ar face altceva decat sa perturbe aceasta oranduire.

De ce sa comunicam, cand suntem captivati de propriul ego?

De ce sa permitem altora sa ne invadeze spatiul cu niste replici straine, carora, la randul nostru, trebuie sa le oferim raspunsuri straine?

Parca noaptea si ziua s-au contopit intr-un tot ce ne absoarbe de orice forta de a grai. Noaptea continua, orele trec, secundarul rasuna pe fundal.

Liniste.

Si asa va fi mereu.

Amalgam

Te arunc,

Ma-nvarti.

Ne gadilam ca doi copii,

Ma faci sa rad, dar plang.

Nostalgii incheiate,

Bucurii incepute,

Siruri de margele

Zambete, copii.

Ne imbratisam ostentativ

Si radem

Apus.

Si eu te urasc

Bravo, felicitari si tot tacamul.

Acum ne putem exterioriza antipatiile cu privire la persoanale publice pe site-ul http://www.teurasc.ro/ .

Prevad mult trafic pe viitor :))

Eu cand vreau sa ma simt frustrata…..mai merg la o conferinta

Suflu peste stratul gros de praf care s-a asternut pe blogul meu, il curat de plasele de paianjen si il fac sa renasca din propria-i cenusa :).

Tocmai m-am intors de la o conferinta despre ponderea pe care o are social networking-ul in alegerea viitorilor angajati. Mana imi tremura pe taste si inca nu stiu din ce cauza. Intotdeauna ma marcheaza intr-o oarecare masura participarea la un astfel de eveniment, cu atat mai mult cu cat vad cum valorile transmise de ai nostri parinti, profesori  se contrazic cu principiile angajatorilor din ziua de azi. Se spune ca generatiile tinere sunt deschise la mine..Oare?! Azi am observat in sala multi foarte revoltati de noile metode de angajare, mai precis de cat de mult conteaza prezenta ta pe online. Un simplu search pe google poate sa iti decida soarta…te poate ajuta sa sari in ochii cuiva, sa fii acceptat din prima la un job. Perfect de acord cu aceasta practica de investigare a oamenilor. Cate si mai cate nu se scriu intr-un CV, acel limbaj de lemn, „am facut, am dres, am realizat, m-am perfectionat”…

Frustrarea mea provine din urma unei autocritici pe care nu intarzii sa mi-o dezvolt, una care ma arunca direct in butoiul in care ma imbat cu multa melancolie si nervi.  Sunt o sumedienie de intrebari pe care mi le pun acum, toate care vizeaza viitorul meu, unde anume m-as incadra cel mai bine?  Insa ma lupt cu morile de vant. La capitolul asta nu pot da un search pe google sa vad ce ma asteapta maine.

Astazi cred ca a fost o zi de 13…

Daniel Powter – Bad Day

Vreme cu aroma de vin fiert

Si acum, ca sa intru in postura doamnei Jurca, anunt ca ziua de 1 noiembrie s-a dovedit a fi incredibl de rece. Se pare ca toamna a dat mana cu babuta iarna, astfel ca observam aroganta cu care ele deja incep sa isi dea destule aere cat mai aproape de 0 grade Celsius.

Astazi a fost pustiu in oras, dovada ca multa lume a ales sa hiberneze in culcusul ei, sa stea la un film cu o cana de ceai in mana, sa citeasca o carte, sau  pur si sp sa stea pe net :D. Cei care au indraznit totusi sa iasa afara si sa infrunte gerul au dat dovada de mult curaj (multumesc, multumesc :P), fiind totodata obligati sa dea la o parte moliile din dulap ca sa ajunga la hainele de iarna.

Parca deja incep sa simt mirosul de vin fiert, cu scortisoara si coaja de portocala sau de mar, fapt care nu face altceva decat sa ma bucure si nu pentru ca sunt o mare iubitoare a alcoolului, dar simteam lipsa acestei cutume, plus ca e si bun pentru cei cu tensiune mica. Si daca tot am deschis apetitul, sa va prezint condimentele/mirodeniile pe care eu le recomand: scortisoara, cuisoare, piper, enibahar si coriandru. Pe langa acestea puteti adauga stafide, mar, portocala sau grapefruit, rom. Am auzit pe cineva cum ca si bananele ofera un o aroma buna. Oricum, totul sa fie cu masura astfel incat vinul sa nu devina gretos.

Mmm deja mi-a crescut apetitul. Pana atunci ma delectez putin cu gandul si cu poza de mai jos :))

 

Comedia norilor sau Vacanta mare reloaded?

Miercuri, 29 oct 2009, a fost o noua tentativa de culturalizare a populatiei, dupa noaptea muzeelor. De data aceasta a fost randul teatrelor sa isi deschida portile in fata multumii avide dupa imbogatirea valorii spirituale (!!!), in cadrul programului “Teatrul de noapte” initiat de Primăria Municipiului Bucureşti şi ArCuB, în parteneriat cu Jurnalul Naţional.

Alegerea mea pentru seara respectiva a vizat piesa “Comedia norilor” a dramaturgului grec, Aristofan. S-a incercat o reactualizare a piesei in vederea adaptarii la contextul social actual si pastrarea, totodata, a umorului antic. Pe scena au urcat actori cunoscuti din sfera teatrului romanesc, precum Alexandru Bindea, Mircea Albulescu, Ileana Stana Ionescu, Afrodita Androne, Ovidiu Cuncea, Monica Davidescu, Ilinca Goia etc.

Comedia a fost prevazuta de o alta comedie si anume cea din fata TNB-ului, inainte de intrare in sala. Intrucat noi, personaje umile de pe scena capitalei, nu am fost prea bine informati in ceea  ce priveste intrarea, fiind necesare anumite tichete emise special pentru acea noapte, s-a generat un haos total. Distanta sociala a fost depasita ajungandu-se chiar la distanta intima, unde toata lumea a beneficiat de un masaj nu tocmai placut la picioare, fiecare lasandu-se apoi purtat de valul multimii pentru a intra in teatru. Sala a fost arhiplina, astfel ca multi s-au facut comozi si in zona scarilor de unde au urmarit piesa tp de 1h 1/2.

Recunosc ca nu mi-a intrat in obicei sa merg la teatru foarte des, dar prefer atunci cand acest lucru se intampla, sa spun la final ca a meritat efortul. In afara faptului ca am avut parte de o plimbare placuta si ca m-am amuzat inainte sa intru, piesa nu m-a impresionat foarte tare. M-as fi asteptat sa se ridice la standardul actorilor prezenti. S-a dorit sa se arate cum raţionamentul strâmb şi judecata nedreaptă pervertesc valorile societatii care se pare ca ramas neschimbata din perioada antica. Tocmai adaptarea dupa criteriile actuale a lasat de dorit. Replicile si glumele fortate, doar de dragul de face publicul sa  rada, combinate cu partea de musical m-au facut sa ma simt ca o eleva de clasa a 4-a, venita la teatru cu doamna invatatoare si sa regret in acelasi timp ca nu am fost la Odeon la “Ionesco 5 piese scurte” sau la Green Hours.

studenti constiinciosi

Titlul concentreaza foarte bine postura unor studenti din zilele noastre. Si acum nu vrea sa incep sa le fac elogiul, dar parca unii isi iau rolul mult prea in serios. Un caz care pe mine chiar ma amuza sau ma indigna….este acela al celor care isi fac blog, cont pe twitter sau pe facebook din obligatie sau fiindca il iau ca pe o sarcina, o tema pentru acasa. Ca sa detaliez, totul a pornit de la discutie in prima saptamana de scoala, unde am fost intrebati la un seminar cati dintre noi aveam cont pe aceste site-uri de socializare sau blog. Intr-adevar, numarul a fost inferior celor care nu aveau nicio treaba cu aceasta pasiune, insa acest lucru s-a rezolvat in zilele/saptamanile ulterioare, cand numarul invitatiilor pe facebook/twitter sau a massurilor cu noile bloguri au inceput sa creasca si prin urmare sa ma enerveze la culme. Brusc multa lume s-a desteptat si si-a dat seama ca are multe de spus, in cele mai variate forme si stiluri, pentru a impresiona sau a se detasa de masa bloggerilor existenti. Dar, pentru ca nu-mi sta in fire sa fiu rautacioasa, le urez noilor veniti mult succes cu noua tema si sper sa nu se inhibe dupa doar 2 articole. Ar fi pacat sa incarcam webul cu o adresa in plus :P.

shame on you!

Da, stiu. Mi-am neglijat atributiile din spatiul online si am uitat ca pe undeva rataceste un blog umil care mai cerceste putina atentie, niste posturi ca sa nu ramana saracacios in negura timpului. Ei bine, am asteptat sa ma asez si eu la locul meu, sa imi gasesc un nou culcus pentru anul asta si, binenteles, am asteptat mult sa imi capat curaj pentru a-mi exterioriza gandurile. So, here I am again.

leapsa

Am primit de curand de la Anca Duma o leapsa muzicala cu o melodie dedicata politicienilor si ca sa duc lantul mai departe m-am oprit asupra cantecului “Vreau sa va doara” al trupei Parazitii. Urmatoarea este Teo 😀